п»ї Arabic News Agency (official site) - Scrierea araba
خطأ
  • JUser: :_load: غير قادر على استدعاء المستخدم برقم التعريف: 63
تقييم المستخدم:  / 5
سيئجيد 

alfa1.jpg
Limba arabă face parte din familia afro-asiatică, ramura semitică care cuprinde, într-o clasificare devenită clasică, două grupuri, cel oriental (akkadiana/asiro-babiloneana), azi dispărut, şi grupul occidental având la rândul său două subgrupuri: nordic (cananeeana, aramaica, feniciana, ebraica, siriaca) şi sudic (araba, sud-arabica, limbile etiopiene: gheeză, tigrină, tigri, amhară).

 

Limba arabă ia naştere în Peninsula Arabă, de unde se răspândeşte începând cu secolul al VII-lea – secolul apariţiei islamului – odată cu expansiunea arabo-islamică în Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Africa de Nord, Peninsula Iberică, devenind astfel limba religioasă şi literară a lumii islamice. |n momentul de faţă, este limba oficială în Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Comore (alături de alte limbi), Djibuti, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Irak, Kuweit, Liban, Libia, Maroc, Mauritania, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Somalia (alături de somaleză), Sudan, Tunisia, Yemen. Pe lângă araba literară, oficială, peste tot, în comunităţile arabe, sunt folosite, în viaţa de zi cu zi, felurite dialecte arabe care nu fac însă obiectul acestui manual.



afa3.jpgÎn afara ţărilor menţionate, araba este folosită ca limbă religioasă peste tot unde a însoţit islamul: Asia Centrală, China de Vest, Turcia, Iranul, Afganistanul, India, Pakistanul, Bangladesh, Indonezia, Malaezia, Filipine, Africa Centrală şi Orientală, Europa (cu precădere, Peninsula Balcanică) etc. |n afara acestor zone care au o lungă şi bogată tradiţie islamică, practic, în momentul de faţă, datorită emigrărilor, există comunitaţi islamice (mai mult sau mai puţin stabile) peste tot în lume. Având în vedere răspândirea şi importanţa sa în lume, din 1974, araba a fost adoptată ca una dintre limbile de lucru ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Alfabetul arab, cu unele modificării, se foloseşte, fie în exclusivitate, fie în paralel cu alte alfabete, şi pentru notarea altor limbi din Asia, precum persana (farsi), kurda, pashto, urdu, malaeza, şi din Africa, precum swahili, hausa, berbera etc. Dintre alte limbi care au folosit alfabetul arab, amintim aici turca-osmană, până în 1928, azera, până în 1924, ş.a.

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA ALFABETULUI ARAB

Alfabetul arab îşi are originea în alfabetul nord-semitic, cel mai vechi cunoscut în istorie, dezvoltat în jurul anului 1700 î.Hr. în Palestina şi Siria. Din acest alfabet s-au dezvoltat, într-o primă fază, alfabetele ebraic, aramaic, fenician. Din alfabetul fenician s-a dezvoltat, în jurul anului 1000 î.Hr., alfabetul grec – chiar numele literelor greceşti sunt o mărturie în aces sens – care a introdus şi semne specifice pentru notarea vocalelor. Alfabetul grec a constituit, la rândul său, un model, pe de o parte pentru alfabetul etrusc (dezvoltat în jurul anului 800 î.Hr.) din care a derivat alfabetul latin, iar pe de altă parte pentru alfabetul glagolitic (derivat din minusculele greceşti) şi pentru cel chirilic (derivat din majusculele greceşti).

 

 

 

Din alfabetul fenician (cel notat pe banda închisa la culoare) au evoluat alfabetele (de la alfabetul fenicinian în sus) grec, latin timpuriu, latin modern;  apoi (de la alfabetul fenician în jos) aramaic timpuriu, nabatean, arab timpuriu.

 

Alfabetul arab este derivat dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean, derivat la rândul său din cel aramaic. Acest alfabet, folosit în secolele al IV-lea - al V-lea d.Hr. de către triburile arabe de la Hirah şi ’Anbar, a pătruns în Hiğaz, inclusiv la tribul Qurayš – tribul profetului Muhammad – unde a fost introdus de către Harb bin ’Umayyah.

   Aceste începuturi ale scrierii arabe se regăsesc în câteva inscripţii, devenite deja celebre:

 a) inscripţia de la Ğabal Ramm, la est de al-‘Aqaba (în Iordania de astăzi, de la mijlocul secolului al IV-lea d. Hr.);

b) inscripţia trilingvă (arabă/siriacă/greacă) de la Zabad, de lângă Alep (în Siria de astăzi, 512 d. Hr.);

c) inscripţia de la Ğabal ’Usays, aflat la aproximativ 100 km de Damasc (528 d. Hr.);

d) inscripţia de la Harran (586 d. Hr.);

 

Scriere nabateană (rândurile fără soţ) – cu transliterare în alfabetul arab actual (rândurile

cu soţ) – de pe piatra funerară a poetului preislamic ’Imru’ Al-Qays (anul 328 d. Hr.)

Alfabetul arab s-a dezvoltat, cu precădere, începând cu secolul al VII-lea, odată cu fixarea în scris a textului sacru al religiei islamice, Coranul.

|ntr-o primă fază, textul Coranului a fost notat într-un ductus consonantic, defectiv, în care acelaşi semn grafic reprezenta mai multe consoane, iar vocalele scurte nu erau marcate. De exemplu, sunetelor b, t, t, n, y le corespundea grafic un singur semn, ceea ce îngreuna lectura şi chiar înţelegerea textului.

De aceea, ’Abu-l-’Aswad ad-Du‘ali (d. 688) a introdus un sistem constituit din puncte colorate, prin care se indicau vocalele scurte. Către anul 700, califul ’umayyad ‘Abdu-l-Malik, sub influenţa guvernatorului al-Hallağ bin Yūsuf porunceşte să fie făcută diferenţierea consoanelor în scris.

Al-Halil bin ’Ahmad al-Farahidi (d. 786) a înlocuit sistemul de notare a vocalelor scurte folosit de ’Abu-l-’Aswad ad-Du‘ali printr-un alt sistem ce cuprinde şase semne, trei pentru vocalele scurte – fatha (a), damma (u), kasra (i) –, unul pentru a indica absenţa vocalei după o consoană – sukūn –, unul pentru indicarea unei consoane duble – šadda – şi unul pentru indicarea prelungirii vocalei a – madda. Acest sistem, care s-a impus în mod exclusiv din secolul al XI-lea, este folosit şi astăzi.

Cu timpul, alfabetul arab a atins un înalt nivel de sofisticare, el variind de la forma rigidă, unghiulară, a stilului kūfi până la numeroasele stiluri cursive.

 

 

 

Diferite tipuri de scriere în stilul kūfi.

 

Dintre aceste stiluri cursive menţionăm: nash, tulut, muhaqqaq, nasta‘liq, şi ruq‘ a. |n general, în momentul de faţă, stilul nash, fiind foarte uşor de citit, se foloseşte în textele tipărite, ia stilul ruq‘a pentru scrierea de mână. |n manualul nostru, literele folosite în tabele sunt în stilul nash, iar cele pentru ilustrarea scrierii cursive în ruq‘a.

 

Diferite stiluri de scriere arabă cursivă. De sus în jos: nash, tulut,

muhaqqaq, nasta‘liq, şi ruq' a.

Scrierea în alfabetul arab se face de la dreapta la stânga, aşadar, invers faţă de direcţia scrierii în alfabetul latin. Invers, dar nu şi anormal, căci dacă veţi încerca să faceţi orice activitate cu mâna (să ciopliţi, să ştergeţi sau să vopsiţi, să desenaţi, să spălaţi, să coaseţi etc.), mişcarea naturală, instinctivă, va fi, de regulă, de la dreapta la stânga. Aşadar, am putea spune că direcţia scrierii arabe ţine de firesc.